Delicatețea viselor

Delicatețea viselor

Nimic nu este întâmplător, dar totul se întâmplă… și trece, sau rămâne, sau schimbă. Majoritatea invitaților vorbesc despre întâlnirile care au loc în Babel, întâlniri care se transformă în prietenii și frumoase colaborări. De aceea am și numit conferințele de presă, ce au loc în fiecare dimineață de la ora 11:00, Întâlnirile Babel. Veniți cu suflet deschis!

Ieri, 6 iunie, am făcut cunoștință cu trupele din Timișoara, Baia Mare, dar și din Israel și Polonia. Spectacolele lor au pus întrebări, ne-au făcut să ne privim autoironic, dar, de fapt, paradoxal de duios.

Astăzi, 7 iunie, periplul internațional continuă. Este vorba de ora 17:30, când al doilea spectacol al Teatrului Nikoli (Polonia) se va întâmpla pe Platoul Prefecturii. Impresario este o clipă de teatru care ne face să realizăm că talentul este delicat precum aripile unui fluture. Îl înalță pe artist, dăruindu-i lumină și inspirație. Uneori pe aceste aripi le poate, însă, deteriora chiar și cea mai mică adiere de vânt. O poveste despre artiști foarte talentați care au fost prinși în capcanele lumii moderne.

De la ora 19:00, portughezii ne conduc, prin graiul lor dulce, într-un basm tradițional care s-ar traduce prin „Țuști în sac”. Ce veți găsi acolo? Vă așteptăm să vedeți!  

Tot în Sala Mare, de la ora 21:00, Algeria impresionează printr-un spectacol inspirat din fapte reale și anume: urmările devastatoare ale războiului asupra interiorului uman.

Azi, pe Platou, concertele se țin lanț. Battle of the Sound de la 19:00, cu trupe românești tinere care aduc un suflu nou și curajos. Amer1knu din Târgoviște va da startul competiției. De la 21:30, trupa Hteththemeth din Brașov, o trupă foarte specială, născută dintr-un vis va face Piața Tricolorului să tresalte.

Urma(ări)ți-ne peste tot!

 

Posted on: 7 iunie 2017admin